Se afișează postările cu eticheta Condimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Condimente. Afișați toate postările

duminică, 28 septembrie 2014

Tocanita cu hrisca


Astazi am incercat un nou ingredient, hrisca. Am consultat cateva site-uri si am decis sa fac ceva rapid, o tocanita.

Primul pas a fost sa fierb hrisca. Din ce citisem, proportia era ca la orez, 1 masura de hrisca la 2 de apa, mie mi-a trebuit ceva mai multa apa, pana la final am pus 3 masuri de apa. Intai am calit (f.putin) hrisca in putin ulei de masline si apoi am adaugat apa, am lasat sa fiarba cca 15 minute si apoi am inchis si am pus capacul. Incercati sa nu amestecati deloc pe durata fierberii, altfel se terciueste.

Separat am calit 1 ceapa, 3 ardei grasi mici (divers colorati), am adaugat putin vin, sos de rosii si ierburi (busuioc, cimbru), sare si piper. La sfarsit, am adaugat hrisca (am strecurat-o un pic). A iesit ceva foarte bun, hranitor si usor in acelasi timp.

joi, 8 mai 2014

Peste cu legume si turmeric

Din cauza ca suntem multi in casa trebuie sa fac de mancare destul de des. Am un program incarcat si uneori gatesc variantele cele mai simple sau 'la inspiratie', ca sa fiu si operativa si sa 'bifez' ingredientele preferate ale celor din familie.

In acest caz, aveam 2 pesti diferiti, un pastrav somonat si 1 bucata de stiuca. Nu i-am intrebat daca se inteleg :-), nu am stat sa consult multe carti pe aceasta tema. Am pus o foaie de copt in tava, am stropit-o cu ulei. Am pus cele 2 bucati de peste, le-am asezonat in interior (sare, piper, usturoi verde, maghiran & cimbru si cateva rosii cherii taiate in jumatati). Intre ele am 'rasturnat' o punga cu un mix de legume congelate si pe deasupra (si pe peste si pe legume) am presarat turmeric. Am mai stropit cu ulei de masline si vin alb, am uns o bucata de hartie de copt si am 'invelit' totul, am dat la cuptor pentru cca.45-50 de minute, la 220 grade.

A iesit divin, suculent, oarecum pregatit in abur (din cauza hartiei de copt) dar nu fad ci plin de arome, iar rosiile cherii plasate in interior au facut toti banii.

Oua umplute

Baza acestei retete este de la soacra mea. Ea pregatea oua umplute cand mergeam la Timisoara si de obicei mancam ca disperatii, pentru ca erau foarte bune. Pe vremea aceea nici de colesterol nu ma ingrijoram prea tare :-)
Pornind de la acea reteta am facut varianta mea: am fiert 10 oua (7 minute dupa ce incepe sa fiarba apa), le-am taiat in doua, am scos galbenusurile, le-am pus intr-un vas. Am adaugat 1 lingurita de mustar, o bucata de unt (am taiat din pachetul de unt o felie de cca. 1 cm), o bucata de pate de ficat (2-3 cm dintr-un sul mic de pate sau cca.jumatate dintr-o conserva mica), am taiat 1 ceapta verde f.marunt si am mai pus 1 lingura de smantana, ca sa lege toata compozitia intr-o pasta omogena. Am reumplut jumatatile de albus cu aceasta compozitie si am ornat (atat cat am eu rabdare si pricepere) cu felii de masline grupate in mici grupuri de arbusti :-)
Dupa cum se vede in imagine, am avut un spectator fidel.

Somn la cuptor

O improvizatie rapida cu un somn la cuptor: am 'marcat' portiile crestand somnul in felii, pe care le-am umplut cu usturoi si ceapa verde si ierburi aromate pe care le folosesc de obicei la retetele cu peste: maghiran, cimbru, busuioc, etc. Am asezonat cu sare si piper, stropit totul cu ulei de masline, am pus suc de rosii (rosii pasate la cutie), un splash de vin alb si 1 foaie de dafin.
Am lasat la cuptor la cca.220 de grade 45 de minute. Am servit cu legume la cuptor.

A iesit foarte bun si aromat insa am tras o concluzie. Stiam ca somnul este un peste gras si am crezut ca cel pe care l-am luat eu, fiind mai mic, nu va avea grasime multa. Cu toate acestea, a avut niste bucati serioase. Am aflat ulterior ca doar cand este somotei nu are grasime, asa ca data viitoare voi fi mai atenta :-)

duminică, 16 martie 2014

File de peste la cuptor, pe pat de legume

Am descoperit fileul de novac de curand, are un pret accesibil si am observat ca nu are multe oase, in afara de unele mai maricele, care pot fi indepartate cu usurinta.

Intr-o tava am pus ulei, 3 cartofi taiati cubulete si 1 punga de amestec de legume (congelate) pe care le-am spalat sub jet de apa, am adaugat sare de mare, piper, putina boia dulce si turmeric (sunt indragostita de acest condiment). Deasupra am pus fileul de peste si am presarat aceleasi condimente ca mai sus. Am mai pus 2-3 felii de lamaie si vreo 3-4 catei de usturoi pe care i-am taiat marunt si i-am presarat peste legume si peste. Apoi am pus apa pe legume, cca.2/3 din grosimea stratului de legume.
Am stropit totul cu putin ulei de masline si am pus tava la cuptor, acoperita de o folie de aluminiu, la 230 grade. Am lasat 20 de minute, apoi am luat folia si am mai lasat tava descoperita inca 30 de minute. Din cand in cand am mai stropit pestele cu sosul de la legume. La sfarsit am presarat pe deasupra putin patrunjel taiat. Invioreaza si culorile si gustul. Foarte bun si rapid.

sâmbătă, 15 martie 2014

Ciuperci umplute, la cuptor


 
Dupa o dimineata in parc, toata lumea era infometata. Asa ca cele mai rapide retete pe care le-am putut pregati cand m-am intors acasa au fost Paste cu ton à la Jamie Oliver si ciupercute umplute - o reteta rapida, dar de efect.

Am avut o cutie cu ciuperci, seamana cu cele care se gasesc in toate supermarcheturile insa au o culoare brun-deschis.
Le-am spalat, le-am scos coditele, le-am pus intr-o tava.
Am taiat coditele in bucatele mici, am adaugat 1 ceapa verde, 1 lingura de branza cu verdeturi (eu am pus Almette - are calitatea ca este untoasa), putin ulei de masline, sare si piper.
Am umplut ciupercile cu acest amestec si le-am lasat la cuptor cca 20-30 de minute, in functie de cuptor.

Am servit cu mujdei de usturoi. Delicios! Si extrem de simplu si rapid.

Melanzane ripiene

Este un fel de mancare absolut delicios. L-am pregatit pentru o intalnire cu cativa prieteni si a fost o alegere perfecta. Toata lumea a mancat cu mare pofta.

Reteta am mai prezentat-o pe blog aici: Melanzane ripiene.
De aceasta data, am pus in ragu si dovlecel si ardei capia, taiati cubulete mici. Atunci cand prepar sosuri sau mancaruri cu carne tocata incerc sa 'imbogatesc' compozitia lor si cu legume.

Pare elaborata insa nu este dificil de facut. Iar rasplata este pe masura :-)

joi, 6 martie 2014

Pastrav somonat cu garnitura de naut si legume

Aseara am pornit sa fac un simplu pastrav la cuptor si treptat, gandindu-ma ce garnitura sa fac, am 'intors' reteta la 180 de grade.

Initial am pus in tava ulei, am spalat pestele, am pus in interiorul lui usturoi taiat marunt, busuioc si putin cimbru, sare, piper, lamaie taiata.

Apoi am verificat ce mai aveam prin dulap si am gasit o conserva de naut, am strecurat boabele, le-am spalat sub jet de apa rece si le-am pus alaturi de peste. Am mai adaugat ardei capia rosu, morcov taiat bucatele mai mari si 2 cepe verzi si inca 1catel de usturoi. Am condimentat cu sare, piper si turmeric (care i-a dat o aroma delicioasa), am adaugat jumatate de pahar de vin alb si apa aproape de nivelul legumelor.
Pe deasupra am mai stropit cu ulei de masline.

Am acoperit tava cu folie de aluminiu si am pus-o la cuptor pentru 20 de minute (200 grade C). Apoi am mai lasat fara folie cca. 20 de minute, pana a mai scazut sosul.

Mare succes.

duminică, 2 martie 2014

Somon copt in sare cu garnitura de orez cu legume


Am pregatit acest somon pentru aniversarea socrului meu, in ianuarie. Toata cina a fost un succes.
Mancam foarte des peste dar am cateva retete pe care imi place sa le fac iar si iar. Aceasta este una dintre ele. Coptul pestelui in sare este ideal pentru pesti grasi si mai masivi. Crusta (pe care eu nici nu ma 'muncesc' sa o fac totala) actioneaza ca o soba, care coace pestele perfect insa nu-l usuca, ii pastreaza tot sucul si savoarea.

Am spalat pestele, am pus in tava o hartie de copt, am presarat sarea grunjoasa. Pestele l-am condimentat in interior (sare, piper, maghiran, un fir de patrunjel verde, usturoi taiat marunt si lamaie). Deasupra am turnat iar sare, am facut ca un acoperis. L-am lasat la cuptorul la 200 grade cca 1 ora-1 ora 20 min, bucata era destul de groasa si vroiam sa se patrunda carnea de langa coloana vertebrala.

Pentru garnitura am pregatit un orez salbatic cu legume condimentat cu turmeric. Am calit 1 ceapa, am adaugat orezul, am stins cu vin alb, am adaugat apa si am lasat sa fiarba cat scrie pe orezul pe care il folositi (in cazul meu era 17 minute) si spre sfarsit am pus turmeric.
Combinatia intre peste si garnitura a fost perfecta! Iar pestele a fost perfect pregatit, carnea a fost patrunsa dar suculenta, grasimea s-a scurs pe sarea grunjoasa. Coaja pestelui s-a decojit perfect, astfel ca am putut servi carnea cu usurinta. Am ornat cu felii de lamaie.
Nu pot uita desertul servit dupa peste. Nu a fost pregatit de mine ci cumparat de la Cofetaria Capsa si Patiseria Paul. Capsa ramane favorita noastra pentru bomboanele de ciocolata dar au si prajituri foarte bune, ca cele de mai jos. De la Paul am luat eclerurile zmeura si crema de fistic, o combinatie inedita si foarte bine potrivita.

miercuri, 25 decembrie 2013

Cadou de Craciun - gem de mandarine



Am folosit aceasta reteta de gem de mandarine si am pus rezultatul intr-un borcan cumparat de la Ikea. Am completat cu 2 panglici colorate si o funda. Un cadou delicios si frumos pentru Craciun!

Daca mandarinele sunt foarte dulci puteti incerca sa puneti mai putin zahar - eu am pus 800 g si a iesit foarte bine, s-a 'legat' frumos si este tocmai bun la gust.

luni, 16 decembrie 2013

Rulouri cu legume si creveti


Reteta este o varianta personala a rulourilor de primavara chinezesti.

Se calesc pe foc iute varza taiata fasii si morcovul ras, stropite cu sos soia (Sukiyaki de aceasta data, insa nu este o regula). Spre final se adauga si crevetii decorticati si se calesc rapid. Cand sunt patrunsi si devin rozalii se da wok-ul deoparte.

Separat se iau foile din faina de orez (eu le-am cumparat de la un magazin cu produse naturiste dar cred ca o varianta ar putea fi si cele de placinta, din comert) si se pregatesc pentru umplere. Pentru ca foile sunt uscate se trece fiecare foaie printr-o farfurie cu apa calduta (ca sa se hidrateze) apoi se aseaza pe un fund de lemn, se umple cu cate 1 lingura generoasa din umplutura (fiecare continea aprox.2 creveti si varza & morcov) si se ruleaza, ca la sarmale.
Rulourile se pun la prajit in putin ulei incins intr-o tigaie anti-aderenta, sa nu se atinga intre ele (se lipesc) si se intorc cu grija, sa nu se rupa. Ideea este ca foaia sa devina rumena si crocanta.

Se servesc cu sos de soia. Foarte, foarte bune, chiar daca e nevoie de un pic de rabdare cu impachetarea si prajirea rulourilor.

Melanzane ripiene

Aceasta specialitate italieneasca are corespondente si in bucataria turceasca sau greceasca.

Varianta pe care am facut este urmatoarea:
- cca. 500-600 g carne de vita tocata (eu cumpar pulpa si ii rog pe cei de la macelarie sa mi-o toace pe loc. In acest mod poti fi sigur ce contine amestecul)
- 1 ceapa mare
- 1 legatura de marar (pot fi si doua, depinde cat sunt de bogate)
- sos de rosii cca. 300-400 g.
Se caleste ceapa, se adauga carnea si se amesteca, apoi sosul de rosii, sare si piper si alte ierburi aromate. Se lasa sa mai scada sosul.

Separat am taiat vinetele in felii, un pic mai subtiri de 1 cm si le-am fript in putin ulei, intr-o tigaie anti-aderenta.
Am uns o tava cu ulei si am aranjat feliile de vanata in tava. Deasupra am pus amestecul de carne pregatit inainte si am ornat cu cascaval ras si sos de rosii.

Se lasa la cuptor pana se rumenesc frumos si se topeste cascavalul. Sunt nemaipomenit de gustoase dar destul de satioase si bogate in calorii :-( Recunosc ca nu pregatesc acest fel de mancare in fiecare zi ci doar din cand in cand, la cate o aniversare.


Lasagna


In mare, reteta facuta aseara este cea de aici Lasagna.

Micile variatiuni pe care imi place sa le fac sunt la sos. De aceasta data ingredientele au fost:
- ceapa (1 mare - taiata marunt)
- ardei gras (2 buc.- taiati fasii)
- dovlecei (2 buc.- cubulete - acestia i-am pus ultimii, sa nu devina prea moi)
- carne de vita.
Am calit legumele si am adaugat cca. 500 g carne de vita. Am pus vin alb ca sa 'sting' procesul de calire si apoi sucul de rosii aprox. 500 g. Am lasat intai sa se patrunda ingredientele si apoi am luat capacul ca sa scada sosul. Am adaugat ierburi de rozmarin, cimbru si busuioc, pentru aroma. Am dat sosul deoparte.

Pentru sosul Bechamel am urmat instructiunile de pe cutia de foi pentru lasagna. La sfarsit am pus sare, piper si foarte important - nucsoara.

Am uns tava cu unt, am pus un rand de sos Bechamel, un rand de foi, sosul de carne, am ras cascaval, si tot asa pana am terminat ingredientele. Pe ultimul rand de foi am pus sos Bechamel si am mai ras cascaval. Am acoperit tava cu folie de aluminiu si am pus-o la cuptor 20 minute la cca.220 grade, apoi am luat folia si am mai lasat-o 10 min.

A iesit foarte buna. O varianta mai usoara, cu mai multe legume, care echilibreaza cantitatea de carne.


duminică, 15 aprilie 2012

Friptura de miel, la cuptor

Am cumparat o mica bucata de pulpa de miel, pentru o friptura la cuptor. In afara de mama si de mine ceilalti din familie nu mananca miel, asa ca de data aceasta am tinut cont doar de gustul nostru :-)

Am mai scos din grasime, am pus putin ulei in tava de fonta cu capac - absolut perfecta pentru tot felul de fripturi - apoi am pus pulpa, am crestat-o, am taiat vreo 5-6 catei de usturoi si i-am strecurat in crestaturi, un fir de ceapa verde, 2 fire de leustean (dau o aroma placuta), un condiment combinat cu cimbru si coriandru, putin maghiran. Am completat cu putina pasta bio de verdeturi (diluata in apa - cam 1/3 din inaltimea vasului) si inca putin ulei de masline pe deasupra.

Am lasat vreo 40 de minute cu capacul deasupra (la 220 grade, apoi am luat capacul si am mai lasat tot cam pe-atat. Dupa prima tura de verificare am adaugat un paharel de vin alb si spre sfarsit inca putin. Trebuie incercat cu furculita, carnea cumparata de mine era foarte frageda si s-a patruns destul de rapid.

Ca garnitura am fiert broccoli, morcov, patrunjel, pastarnac si le-am mai pus un pic la cuptor, urmand a le combina cu sosul de la friptura. Am servit totul alaturi de o salata verde. Delicios!
Pulpa de miel asezonata si gat sa fie pusa la cuptor.
Dupa ce am scos-o de la cuptor
Ingrediente salata: salata si ceapa verde, seminte de susan si floarea soarelui, 
sare, ulei de masline si aceto balsamico
Am amestecat ingredientele si a iesit o salata simpla si usoara.

duminică, 25 septembrie 2011

Aceto balsamico Maletti

Am primit cadou de la sora mea o sticla de aceto balsamico Maletti, despre care v-am pus cateva randuri mai jos. Arata aproape ca o sticla de parfum, asa de pretios este designul. Este un otet balsamic de calitate superioara, produs de o familie italiana. Imi plac produsele traditionale pastrate si promovate de-a lungul a mai multe generatii si uneori adaptate noilor timpuri. Este intr-un fel recunoasterea unor lucruri simple facute bine, cand lumea nu era atat de tehnologizata ca acum. Si ce placere mai mare poti avea decat cativa stropi acrisori-dulcegi de otet balsamic nobil picurati atat peste salate, legume sau chiar deserturi?

Name: Aceto Balsamico di Modena Maletti Special Riserva
Provenance/origin: Italy
Acidity: 6%
Composition: Fermented vinegar from grape juice. This vinegar is aged for 25 years in barrels (see balsamico di modena vinegars historic and fabrication)
Taste: The manner of ageing imparts a dark colour and pungent sweetness to the vinegar which reaches a fruity, intense syrupy consistency.
Uses: Drizzling on vegetables, wedges of parmesan cheese, on strawberries and even on vanilla ice cream.
Recommended for? The connoisseur.

In the rich, alluvial soil of Lambrusco di Sorbara in Soliera Italy, just outside of Modena in the Emilia Romagna region, the Maletti family has been producing quality traditional balsamic vinegar (aceto balsamico tradizionale) for generations. The Maletti’s produce their balsamic vinegar from the wine and grape must (unfermented, pressed grape juice and pulp before it’s turned into wine) of selected Lambrusco (red) and Trebbiano (white) grape varietals. Their vinegar is aged in an accelerated yet regulated evaporation process in former wine barrels of French Allier oak. The six year vinegar has an extraordinary density, aroma and depth of flavor with a clean delicate finish. Maletti balsamic vinegar is superb on a wide range of dishes, from fresh strawberries to salad greens topped with Parmigiano Reggiano shavings to most any meat dish.

duminică, 7 august 2011

Busuioc pus la uscat

Dimineata nu am rezistat si am mai cumparat de la o babuta doua legaturi zdravene si proaspete de busuioc. Le-am spalat, am taiat numai frunzele si partea de sus si le-am pus la uscat. Cand o sa ma intorc din vacanta o sa le maruntesc in robot si le voi pune intr-un recipient de sticla. Ma bucur ca imi cititi povestile si retetele si o sa revin plina de avant dupa 15 august.

luni, 18 iulie 2011

Ulei de masline aromat

Ceva ce nu am mai facut de multa vreme, foarte simplu de pregatit si care poate fi folosit in salate de tot felul sau chiar pe paine proaspata sau prajita.

Rozmarinul pe care l-am pus in ghiveci nu s-a prins si atunci am salvat ce se mai putea. Am taiat singurul fir supravietuitor, l-am spalat si sters cu un servetel si apoi l-am strecurat in sticla. Am mai pus 2 fire de cimbrisor, 3 catei de usturoi, 3 frunzulite de dafin si tot felul de condimente boabe - ienibahar, piper, mustar. Peste ele am turnat ulei de masline extravirgin. In cateva zile incepe sa prinda o aroma foarte placuta si in acelasi timp ofera si o placere estetica deosebita cand il pui pe masa.
Pe curand, A.