Prajitura bunicii

Aceasta este o reteta foarte usoara, gasita pe un site italienesc (acolo se numea Dolce nuvoletta) si care seamana aproape perfect cu o prajitura pe care o facea bunica mea (respectiv Mamaia - cum le spunem bunicelor in Regat). Mamaia o facea sub toate formele posibile - era retea de baza la noi acasa: vara se puneau fructe pe deasupra, iarna visine din visinata, putea fi coapta in tava sau in forma de chec, se puteau adauga stafide sau nuci, etc. Este foarte usor de facut si destul de economica. In plus nu are multe oua si m-am hotarat sa o fac astazi, pentru ca Anton tot cerea ceva dulce vroiam sa-i fac ceva cu un risc cat mai mic sa-i recidiveze problemele digestive de saptamana trecuta.


Ingrediente:
250 g faina
150 g zahar
2 oua
1/2 de pahar de ulei (eu am pus 1 cescuta mica de cafea)
1 pahar de lapte
coaja de la 1 portocala
1/2 de fiola de vanilie sau 1-2 pliculete de zahar vanilat
1 pic de sare
1 pachet de praf de copt
1-2 lingurite de cacao
zahar pudra pentru ornat

Se freaca zaharul cu uleiul cu o lingura de lemn, apoi se adauga ouale, sarea, vanilia si coaja rasa de portocala. Se amesteca in continuare, apoi se adauga laptele, in care se 'stinge' praful de copt. La sfarsit se adauga faina. Daca simtiti ca este nevoie mai puteti completa cu putina faina. Consistenta trebuie sa fie ca si la chec - ca o smantana mai groasa si sa fie fina, fara cocoloase. Se unge o tava cu ulei si se tapeteaza cu faina apoi se toarna 2/3 din acest amestec. In restul se pun 1-2 lingurite de cacao si se amesteca bine apoi se toarna pe deasupra sub forma unei picturi gestuale :-)) Se pune la cuptor cca. 40 de minute la 180 de grade. Se incearca cu o scobitoare daca este coapta (trebuie sa nu iasa din aluat curata).

O recomand cu caldura - a iesit foarte buna (coaja de portocala ii da o aroma minunata), nu s-a lipit absolut deloc de tava iar cand am pus-o pe platou arata aproape ca o plapumioara moale si pufoasa. Din pacate pana sa ma grabesc sa iau aparatul de fotografiat deja disparusera cateva bucatele din ea. Anton nu a vrut sa o pudrez cu zahar, deci am lasat-o simpla. Se face si foarte repede, deci aveti multe motive ca s-o incercati.

Stiuca rasol

 

 

Am avut o saptamana foarte grea. Anton s-a captusit cu o viroza urata de la un coleg de gradinita si apoi a dat-o pe rand la ceilalti membrii ai familiei. Eu si cu socrul meu am fost singurii care au scapat.
Astazi, ca sa sarbatorim incheierea acestei saptamni de cosmar am pregatit stiuca rasol. Vroiam sa mancam peste, dar o reteta usoara. Si a iesit perfect!

Am gasit la supermarket 2 stiuci foarte proaspete (una mai mare si una mai subtirica), recomandate chiar de vanzatoare. A trebuit sa le curat eu (ceea ce nu a fost neaparat o bucurie - de obicei prefer sa le iau gata eviscerate) insa partea buna a fost ca fiecare stiuca avea icre - pe care o s-o rog pe mama sa mi le pregateasca.

Pentru rasol am pus intr-o oala la fiert legumele taiate ca pentru supa: cativa morcovi (vreo 4-5), 1 patrunjel mai mare, 1 bucata de telina, si 1 cartof imens (echivalentul a vreo 3 cartofi normali) si 1 ceapa (intreaga). Am pus in zeama si putin 'Secretul gustului', cateva foi de dafin si cateva boabe de piper negru. Am scos pe rand pe un platou: mai intai cartofii (pe care i-am taiat apoi in cuburi mai mici), apoi morcovii, patrunjelul si telina. In apa in care au fiert legumele am pus la fiert stiucile taiate in bucati. Am pus capacul si dupa ce zeama a reinceput sa fiarba am mai lasat cca. 10-15 minute la foc mai mic. Aici trebuie sa verificati, sa nu lasati pana se dezintegreaza. Pestele fierbe foarte rapid. Am pus bucatile de stiuca pe platou, alaturi de legume, am mai pus pe deasupra putin ulei de masline si patrunjel. A iesit minunat, dupa cum s-au exprimat cei din familie - ca la un sanatoriu de lux din Elvetia (apropos de viroza oribila de care tocmai au scapat  :-)

Prajitura din "Epoca de Aur"

Aceasta prajitura cu mere are o poveste foarte interesanta - am primit-o de la o doamna care o avea de la bucataresele de la gradinita fiului ei (acum adult). Cand mi-a spus prima oara cum se prepara m-am gandit ca a uitat vreun ingredient, nu intelegeam care era liantul intre ele. Apoi am incercat-o si a iesit interesant iar astazi am repetat-o si a iesit foarte bine.

Se pun intr-un vas 1 cana de faina, 1 cana de zahar, 1 cana de gris si 1 praf de copt. Aceste prafuri se amesteca si se pun deoparte. In total ies 3 cani de amestec.

In alt vas se rad 2 kg de mere. In prima varianta am avut aprox. 1,200 kg si nu a fost de-ajuns, o sa va explic mai jos de ce. Peste merele rase se pune doar scortisoara, din belsug.

Se ia o tava care sa fie mai adanca si se unge cu ulei. Apoi se toarna 1 cana cu amestecul de prafuri in tava, se scutura un pic tava ca sa se niveleze si sa se aseze praful si peste acesta se aseaza un strat cu mere rase. Eu am mai pus in aceasta varianta si stafide, deasupra stratului de mere.

Dupa fiecare strat de mere se stropeste cu putin ulei de floarea soarelui (asa cum puneti pe foaia de pizza - nu turnati cantitate mare). Continuati cu alternarea straturilor de 3 ori: amestec praf, mere / amestec praf, mere / amestec praf, mere. Ultimul strat este cu mere. Am stropit si pe deasupra cu putin ulei si apoi am intepat totul cu furculita, ca sa existe niste 'guri de aerisire'.
Se pune tava pentru 1 ora la cuptorul preincalzit la cca. 200 de grade si in primele 45 de minute nu se deschide cuptorul. Noi avem un cuptor mai mare (60x60 cm) si pentru ca se incalzeste mai greu l-am pus la 220 de grade, tot pentru 1 ora si a iesit foarte bine.

Principiul prajiturii este ca zeama din merele rase si uleiul actioneaza ca un liant. Acestea pun in actiune grisul, faina si praful de copt, care se umfla si fac ca printre straturile de mere sa existe niste straturi subtiri si fine de blat. De aceea este bine sa aveti 2 kg de mere - ca sa exista sucul necesar 'catalizarii' ingredientelor sub forma de prafuri. In final, zaharul si grisul de caramelizeaza si fac o crusta foarte gustoasa si aromata.

Pot sa spun ca sunt impresionata de inventivitatea bucatareselor de la gradinitele de pe vremea lui Ceausescu. Cu ingredientele pe care le aveau, au reusit sa creeze o prajitura cu mere nu doar foarte economica si spornica ci si foarte buna si aromata.

Operatiunea “Zacusca”

A durat ceva revenirea mea pe blog. Sper sa reusesc sa fiu mai activa de-acum inainte. Dupa vacanta de vara, revenirea la servici a fost destul de abrupta si din pacate nu am mai apucat sa reinnoiesc informatiile despre activitatile mele culinare.

Aceasta reteta de zacusca este imbunatatita de-a lungul mai multor ani de socrii mei si in anii din urma incercam sa ne specializam si noi. Rezultatul este nemaipomenit – difera putin in fiecare an, in functie de dulceata sau iuteala gogosarilor.

Ingrediente:

14 kg de vinete

10 de gogosari

3 kg de ceapa

1,5 l ulei

2 borcane de bulion (400 g/fiecare)

Boabe de piper

Foi de dafin

Sare

Se coc vinetele si se curata, se pun la scurs in niste strecuratori.

Gogosarii se pun pe tava si se baga la cuptor. Se lasa pana ‘transpira’ – cand se vede ca pielita se umfla si se poate decoji se scot de la cuptor si se pun intr-o oala mare, cu capac si se lasa sa stea o vreme (30 minute) – ca sa usureze procesul de curatare.

Dupa ce se curata se pun in niste strecuratori, ca sa se scurga zeama.

Noi am facut aceasta etapa intr-o zi si am amestecat zacusca in cea de-a doua zi.

Dupa ce s-au scurs se trec prin robot – separat vinetele, gogosarii si ceapa.

In prima etapa, se pune ceapa la calit, in 1,5 l ulei de floarea soarelui. Se pune 1 lingura de sare (inmoaie ceapa). Se tine pe foc cca. 30 minute pana ceapa incepe sa devina aurie. Apoi se adauga gogosarii. Dupa ce incepe sa bolboroseasca, se amesteca impreuna cca. 30 de minute. Apoi se adauga vinetele si dupa ce incep sa fiarba se tine pe foc cca. 1 ora. In tot acest timp se amesteca incontinuu, ca sa nu se lipeasca. Noi am pus peste ochiurile de aragaz si plitele pe care am copt vinetele, ca sa mai domoleasca si sa distribuie caldura uniform. Am ancorat si cratita cu niste sarme, ca sa nu alunece de pe ochiurile de la aragaz. Cantitatea este mare si consistenta amestecului este destul de groasa si atunci exista riscul sa alunece. Se adauga cca. 1-2 borcane de bulion (se pune intai unul si se gusta – daca se doreste mai acrisoara se mai adauga intai jumatate apoi restul din cel de-al doilea). Se pun frunzele de dafin si piperul boabe si se potriveste de sare.

Un semn ca amestecul este gata ar fi ca la suprafata amestecului se ridica un strat foarte fin de ulei – devine aproape matasoasa.

Se inchide focul. Mai inainte se pun borcanele curate pe o tava la cuptor unde se tin cca. 15 minute (sa fie fierbinti). Le luati cu un servet si le puneti pe un fund de lemn, le umpleti cu zacusca si apoi cu o lingurita cu coada lunga amestecati pana la fundul borcanului, ca sa scoateti bulele de aer. Insurubati capacul si-l strangeti cu putere. Puneti toate borcanele aliniate intr-o patura mai groasa si le lasati pana a doua zi.

A iesit minunat si de-abia astept sa avem niste prieteni la masa si sa ne laudam cu zacusca noastra. Recunosc ca este un preparat mai complicat si elaborat, cere destul de multa rabdare insa rezultatul este spectaculos si de efect garantat. De fiecare data cand servim pe cineva cu zacusca avem parte numai de laude. In acest an am reusit sa ne mobilizam s-o pregatim in week-endul 8-9 octombrie, cumva ‘la mustata’ inainte de a se strica vremea in Bucuresti. Am gasit legume foarte frumoase – gogosarii erau mari si carnosi si s-au curatat foarte usor. In alti ani era o adevarata chinuiala spre deosebire de experienta din acest an. Stiu ca m-am invrednicit cam tarziu sa postez reteta. Pastrati-o pentru la anul – va incurajez sa o incercati!

Mai sus un frumos apus de soare printre blocurile din Berceni si vinete noastre coapte :-)

 Ceapa la calit, cand tocmai se pregatea sa devina aurie iar mai jos amestecul si cu gogosarii.

Iar aici s-au adaugat si vinetele (vedeti cum se schimba culoarea). Eu eram ocupata cu documentarea, dupa cum va puteti imagina, mana aceasta puternica nu este a mea. Dar v-ati dat seama si singuri :-))

 Produs final!

Tocanita de ciuperci cu mamaliguta

Aseara am intrat fara pic de inspiratie la supermarket si primele care mi-au iesit in cale au fost niste ciupercute. Drept care m-am gandit sa fac ciupercute cu smantana. Dar am uitat sa cumpar smantana si atunci varianta de urgenta a fost o rapida tocanita.

Am taiat 1 ceapa, 1 ardei gras mare si colorat galben-rosiatic (deci a dat si ceva culoare frumoasa) si 500 g ciupercute mici, taiate in patru pe lungime (si fara sa le mai scot coditele). Am calit ceapa si ardeiul gras in ulei de masline si am adaugat ciupercile. Apoi, pentru ca lasasera cam multa zeama, am mai scurs din ea, am adaugat sare si piper si putin vin alb. La sfarsit am taiat 1 legatura de marar si am pus-o pe deasupra. Separat am pregatit mamaliguta. A rezultat o masa de seara mai consistenta dar foarte gustoasa. Si cred ca totul a durat maxim 30 de minute.

Paste cu sos Blue Danish si busuioc

Astazi iarasi am 'trisat'. Sotul meu a cumparat paste umplute cu rosii si mozzarella. Asa ca le-am fiert fix 4 minute in apa cu sare si separat am pus putin ulei de masline in tigaie, cateva bucati de branza Blue Danish si cca. 3 linguri de smantana. Am amestecat pana am obtinut un sos cremos si l-am lasat putin de tot sa mai scada. L-am turnat peste paste si am mai rupt deasupra si cateva frunzulite de busuioc. Am servit pastele cu o salata verde cu frunzele foarte fragede, cu seminte de dovleac si susan, ulei de masline si aceto balsamico. Bun, bun de tot!