duminică, 24 aprilie 2011

Friptura de porc

Pentru masa de Paşte am facut o friptura din pulpa de porc. Am folosit oala de fonta cu capac. Este buna pentru ca da o caldura uniforma astfel incat totul se prepara mult mai repede.

Am pus putin ulei, am spalat si pus pulpa, am adaugat condimente (un amestec de cimbru, busuioc, coriandru cumparat din comert), putin rozmarin uscat (are un parfum foarte puternic), putin busuioc, o ceapa curatata pe care am lasat-o intreaga, am taiat fasii subtiri un ardei gras, cateva coji de lamaie taiate foarte subtiri, am mai pus o legatura de leustean pe care o aveam in frigider (si care a aromat sosul foarte frumos), sare si piper.
Bineinteles ca acest amestec de condimente poate varia, in functie de preferinte si de ce aveti in casa. De obicei imi place sa schimb de fiecare data. Am adaugat apa cam trei sferturi din inaltimea pulpei, am pus capacul si am pus-o la cuptor (200 - 220 grade) unde am lasat-o cca. 3 ore. Pare mult, insa friptura este atunci perfect facuta. Cam dupa o ora am adaugat putin vin alb si am verificat-o din ora in ora. Ultima jumatate de ora am luat capacul si am lasat sa mai scada sosul. La sfarsit l-am pastrat pe tot pentru ca am pus peste garnitura.

Am servit-o cum piure de cartofi asezonat cu sosul de la friptura. A fost foarte gustos!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu